Cine poate vorbi despre durerea pe care o încearcă o mamă văzându-şi
copilul - chiar şi tânăr adult fiind - că o ia pe căi greşite? Şi, din
nefericire, nu e doar cazul familiilor „fără Dumnezeu“, ci chiar şi în
familii credincioase au loc astfel de drame. Ce putem face, ca şi
părinţi, în faţa realităţii unui fiu risipitor care ne pleacă din casă,
care pleacă din Biserică şi nu ştim dacă se va mai întoarce vreodată?
Mai ales când ştiţi că aţi făcut tot ce a fost posibil ca să creşteţi
un copil cu frica lui Dumnezeu, că aţi căutat să duceţi o viaţă cât mai
curată, integră, lipsită de ipocrizie, plăcută Domnului, că aţi făcut
tot ce v-a stat în putinţă să-i asiguraţi toate condiţiile materiale şi
spirituale pentru o dezvoltare cât mai armonioasă. Şi iată că băiatul
sau fata cu care până mai ieri vă puteaţi înţelege, care mergea cu drag
la biserică, peste noapte parcă s-a transformat într-o persoană pe care
nu o mai cunoaşteţi şi care face tot felul de lucruri care ştiţi sigur
că pot avea consecinţe dezastruoase. Că ia decizii pe care nu le-aţi fi
luat pentru el sau ea nici într-o mie de ani. Ori nu v-aţi fi aşteptat
să le ia. Că a început să meargă în locuri pe care în niciun caz n-aţi
fi vrut să le frecventeze. Ce s-a întâmplat cu copilul? Este posibil,
aflaţi în deznădejde, chiar să spuneţi: „cum a putut să-mi facă una ca
asta?“.
De multe ori vrem ca noi să îndreptăm lucrurile
Totuşi, este copilul nostru iubit, aflat în responsabilitatea noastră
încă de la naştere. În faţa lui Dumnezeu, am fost responsabili pentru
el. Şi „ştim“ că el nu se poate descurca fără supervizarea noastră. De
aceea, avem tendinţa de a-i repeta tânărului lucruri care nu mai sunt o
noutate, pentru că i-au fost spuse încă din copilărie: „vorbeşte frumos
cu oamenii“, „nu mânca dulciuri înainte de masă“, „alege-ţi prietenii cu
grijă“, „nu trânti uşa“, „nu te urca băut la volan“ „vorbitul exagerat
la telefon dăunează“, „nu uita că ai examen“, „trezeşte-te la timp
pentru a merge la biserică“, ori de a-l apostrofa pentru deraierile prin
care trece. Totuşi, pe măsură ce creşte, putem fi siguri că tânărul
nostru ştie deja care ne sunt opiniile în legătură cu acele aspecte. Vom
vedea chiar că, pe cât insistăm, pe atât se îndepărtează şi se răceşte
relaţia. Pentru că le ştie, dar nu se mai conformează lor..., deoarece
are voie să nu vrea. Dacă aveţi un asemenea copil, înseamnă că este
momentul să vă confruntaţi cu faptul că perioada instructajului s-a
terminat şi începe o altă etapă în care totuşi puteţi lua atitudine. Dar
nu cu privire la comportamentul lui - ce să facă sau nu -, ci la
limitele dumneavoastră. Spre exemplu, dacă un prieten de-al vostru
invitat în casă este fumător, nu îi veţi interzice să fumeze în afara
casei. Totuşi, în casa voastră, puteţi să nu-i permiteţi. Ori dacă
vecinul se urcă la volan în stare de ebrietate, din nou, nu-l puteţi
împiedica. Dar puteţi să nu vă urcaţi cu el în maşină să vă ducă undeva.
La fel şi în cazul copilului dumneavoastră, trecut deja înspre
maturitate, va fi nevoie să-i acordaţi libertatea de a ajunge la
consecinţele naturale ale acţiunilor alese, oricât de dureroase ar fi
acestea. Acum aveţi de acceptat, precum tatăl fiului risipitor,
„plecarea“ acestuia. Este momentul unui salt de credinţă, în care să
predaţi total această grijă a responsabilităţii pentru el Domnului. Este
greu, pentru că la început poate părea lipsă de implicare ori lipsă de
grijă faţă de copil. Parcă nu de mult îi spuneaţi să-şi pună fularul la
gât. Totuşi, este o fază în care se face trecerea de la
responsabilitatea voastră pentru el, la asumarea de către el însuşi a
propriei responsabilităţi în faţa lui Dumnezeu, în faţa lui însuşi.
O poartă deschisă pentru fiul risipitor
Tot de ajutor e crearea unui teren neutru pe care vă veţi putea întâlni
cu tânărul „străin“. O activitate pe care o făceaţi împreună încă din
copilărie şi încă nu e refractar la ea sau chiar ceva nou - un joc, un
film, mers la cumpărături, o excursie etc. Ceva „ca doi maturi“. Acestea
sunt clipe în care îi arătaţi că nu-l respingeţi, că sunteţi tot acolo,
aşteptându-l. Bineînţeles, evitând discuţiile care ştiţi că nu duc
decât la situaţii conflictuale, cel puţin la momentul actual. Este o
zonă esenţială, o poartă deschisă la momentul la care fiul risipitor ar
vrea să se întoarcă acasă. Chiar dacă el pleacă acum trântind uşa, voi,
ca părinţi, arătaţi-i că ea nu e încuiată, ci poate fi deschisă oricând
se hotărăşte să se întoarcă. Şi că el e cel care o va putea deschide, el
e cel care trebuie să apese pe clanţă.
În cele din urmă, evitaţi să vă învinovăţiţi pentru eventualele greşeli
din educaţie, care l-ar fi putut aduce aici. Fireşte, veţi recunoaşte
ce aţi greşit, vă veţi spovedi şi vă veţi cere iertare pentru greşelile
făcute, rugândul-L pe Domnul să îndrepte El ce veţi fi greşit. Modul de
abordare a păcatului nu se schimbă. Dar nu este nevoie să rămâneţi
blocat în asta şi să vă consideraţi singurul vinovat, din simplul motiv
că nu este adevărat. Copilul beneficiază de acelaşi dar de la Dumnezeu,
pe care l-aţi primit şi dumneavoastră: acela al voii libere. El a putut
face acele alegeri şi este liber şi să se întoarcă. El face alegeri acum
greşite, căutându-şi bucuria, căutându-L pe Dumnezeu, chiar dacă nu
ştie ce caută.
Este o etapă foarte grea, dar care, abordată cu înţelepciune, va trece
fără prea mari traume şi veţi putea primi apoi în braţele părinteşti un
adult capabil să ia decizii responsabile pentru propria viaţă, având o
relaţie personală cu Dumnezeu. Ori poate va trece prin consecinţe
dureroase, care vă vor frânge inima. Nu vă pierdeţi nădejdea, pentru că
el e în mila Domnului. Nu uitaţi de rugăciunea pentru întoarcerea lui,
cel mai eficient instrument pe care îl aveţi mereu la îndemână şi care
va face să se poată spune şi despre dumneavoastră: „nu este posibil ca
să se piardă copilul atâtor lacrimi“.
Şi poate se va întoarce cândva plângând, spunând ca şi Fericitul
Augustin: „Târziu Te-am iubit, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă,
târziu Te-am iubit. Tu erai înlăuntrul meu şi eu eram în afară şi acolo
Te căutam şi mă aruncam eu - cel ce şi-a pierdut frumuseţea - asupra
acestor lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut. Tu erai cu mine, dar eu
nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine frumoasele lucruri care,
dacă nu ar fi în Tine, nu ar exista. M-ai chemat - şi m-ai strigat şi ai
rupt surzenia mea. Ai strălucit şi ai alungat orbirea mea. Ai răspândit
o mireasmă şi am respirat-o şi acum suspin după Tine. Te-am gustat şi
mi-e foame şi sete. M-ai atins şi am luat foc, arzând după pacea Ta.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu