Importanța primelor clipe din viața copilului

Mama e singura competentă să-i poarte bebelușului de grijă, să-l iubească, să-l îngrijească și să-l facă să se simtă într-un nou „înveliș” imediat după venirea sa pe lume.
Moașa Irina Popescu ne vorbește despre cum ar trebui să se desfasoare primele clipe de viață ale copilului și despre cât de importantă este relația sa cu mama.
Interviu realizat de Adriana Titieni în cadrul emisiunii „Meditații pentru părinți”.

Adriana Titieni: Cât de importante sunt primele clipe ale copilului și cum ar fi normal să se procedeze?
Irina Popescu: Aș vrea să încep cu primele zile ale copilului în maternitate, pentru că eu cred că avem niște probleme mari cu rutina din maternitățile românești. Poate fi vorba de două, trei, cinci zile, cât stă fiecare mamă în maternitate. De exemplu, după cezariană se stă mai mult în spital, iar în aceste situații e nevoie de mai multă „muncă” pentru a re-conecta mama la copil, pentru că ea e imobilă după naștere, este încă sub efectul anestezicului, nu se poate mișca minim 10 ore.

Adriana Titieni: Ce facem cu copilul nou-născut?
Irina Popescu: Ideal ar fi ca nou-nascutul să fie primit pe burtică sau pe pieptul mamei lui, care reprezintă cel mai bun incubator și masă de încălzit. Cordonul ombilical ar trebui să pulseze în continuare, nu să fie secționat în secunda imediat următoare nașterii.

Adriana Titieni: De ce?
Irina Popescu: Pentru că cel mic are nevoie în continuare să respire prin ambele părți, pentru că cea mai grea adaptare a copilului la mediul aerian este adaptarea respiratorie. De aceea ar fi bine să nu scoatem un copil la 37 de săptămâni prin cezariană sau să declanșăm nașterea la 40 de săptămâni când poate copilul se naște la 41 sau 42 de săptămâni. Până la 42 de săptămâni sarcina e în normalitate, este timpul copilului și nu ar trebui să i se ia.
Revenind, copilul are nevoie ca în primele momente să primească oxigen prin ambele părți – și pe nas și prin ombilic – pentru ca respirația pulmonară să se instaleze treptat, să nu forțăm plămânii nou-născutului, care conțin încă lichid amniotic. În acest sens, canalul de naștere ajută foarte mult la „stoarcerea” plămânilor de lichidul amniotic și apoi are loc extensia cutiei toracice, care umple încet-încet plămânii cu aer. Este fascinant cum nașterea naturală oferă cele mai sănătoase și firești mecanisme de adaptare, a mamei la naștere și a copilului la noul mediu.
A fi pro naștere naturală nu reprezintă o reîntoarcere la preistorie, ci de a beneficia de studiile noi care ne arată care este cea mai bună cale pentru mamă și pentru copil, de a ne folosi de toată știința și tehnologie pe care le avem pentru a le fi cât mai bine celor doi. Sunt o mulțime de studii corelate care ne arată că cel mai bine pentru mamă și copil este nașterea naturală, asigurarea contactului între mamă și copil după naștere, lăsarea cordonului să pulseze măcar cinci minunte după naștere.
Pus imediat pe abdomenul sau pieptul mamei, copilul nou-născut se „cațără” spre piept („breast crawl”), având un reflex de supt dat de instinctul de supraviețuire. El e ghidat de mirosul sânului – mama secretă un miros specific care îi dă „traseul”, iar inima și respirația mamei sunt lucruri pe care el le cunoaște. Practic, abdomenul și sânul mamei reprezintă singurul loc unde noul-născut se simte în siguranță.
E important să știm că nou-născutul se atașează la sân în circa 20-30 de minute de la naștere, în cazul unei nașteri nemedicalizate, fără anestezie, și în aproximativ o oră în cazul unei nașteri medicalizate (copilul este mai amorțit, mai puțin alert și tonic). Privat de această atașare, copilul pierde reflexul de atașare corectă la sân, primește și un biberon sau glucoză, iar apoi mamei îi va fi foarte greu să-l atașeze la sân. E vorba aici de un reflex de supt perturbat și memoria ultimului supt, iar dacă ultimul supt a venit cu biberonul, copilul va aștepta acel biberon. De aceea, dacă e nevoie de complementare, hrănirea se va face cu lingurița sau cu seringa, nu cu biberonul (maternitățile baby-friendly, de exemplu, nu au voie să fie dotate cu biberoane).
Lucrurile oricum s-ar desfășura mult mai ușor într-o maternitate dacă mama e cu bebelușul ei în același salon. Mamei trebuie să i se facă doar un mic instructaj (să i se spună câteva cuvinte despre cum să-l pună pe cel mic la sân, cum să-l schimbe) și să fie încurajată să-și ia copilul în brațe, să se obișnuiască cu el și să capete astfel încredere în forțele ei și în capacitatea ei de a avea grijă de copil. De asemenea, și tatăl ar trebui încurajat să facă aceste lucruri – să-și ia copilul în brațe, să-l schimbe, pentru a scăpa de teama de a-i face ceva rău.

Adriana Titieni: Povestește-ne despre depresiile care pot apărea la mame pentru că, dupa naștere, copilul e ținut departe de ea, nu l-a ținut la sân imediat după naștere.
Irina Popescu: În aceste situații mama se simte incapabilă, incompententă, pentru că ea are nevoie să simtă că e mamă și e important să nu primească mesajele negative care vin asupra ei în această perioadă.
Mama copilului e singura competentă să-i poarte bebelușului de grijă, să-l iubească, să-l îngrijească, să-l facă să se simtă într-un nou „înveliș”. Nevoile emoționale ale noului-născut sunt la fel de reale, valide și importante ca și cele fizice, nu există răsfăț în această perioadă. Dacă bebelușul este validat din punct de vedere psihoemoțional, atunci el va plânge mai puțin, va avea mai puține probleme fizice, pentru că nu vom mai avea somatizări pentru nevoile sale emoționale neîmplinite.
Mi s-a reproșat că vorbind despre aceste lucruri vin cu misticisme. Ce misticism există în a recunoaște că avem hormoni care guvernează atât partea fizică, cât și partea psihică? Orice endocrinolog, orice psiholog știe aceste lucruri.
Din păcate, din nu știu ce motiv, partea medicală a nașterii e văzută doar ca ceva fizic. Vestea bună e că asistăm, în zilele noastre, la o întoarcere foarte mare către natural, către bio și eco, și cred că asta e valabil și pentru viitoarele mămici, care vor ști ce să ceară pentru copiii lor. Eu am foarte mare încredere în puterea femeilor de a cere ce e mai bine.
Dacă sunteți însărcinate, dacă doriți să nașteți natural, vreți să primiți suport în alăptare și aveţi nevoie de ajutor, o puteți găsi pe Irina Popescu pe http://www.nastecumsimti.org/.

Interviu realizat cu Irina Popescu în cadrul emisiunii 

„Meditații pentru părinți” realizată de Adriana Titieni

Sursa: http://www.itsybitsy.ro/Articole/Lumea-parintilor/Sanatate/Sunt-insarcinata/Importanta-primelor-clipe-din-viata-copilului-articol-1836.html
 via Centrul de formare şi consiliere "Sfinţii Arghangheli" Iaşi.

De ştiut:

• O campanie pentru cunoaşterea drepturilor mamei şi copilului şi împotriva abuzurilor care pot interveni în maternităţi a fost lansată de Ioana Haşu - Radio France Internationale.

Despre educaţia creştină a copiilor

Părintele Emanuel Ganciu, invitatul emisiunii de mai jos, este preot paroh în localitatea Jilava, jud. Ilfov şi tată a 4 copii. În cadrul parohiei a înfiinţat şi Centrul misionar "Sf. Nicolae", unde au loc diverse ateliere şi cateheze pentru copii, dar şi un atelier pentru părinţi, sub genericul "Şcoala părinţilor".
Mai multe informaţii despre activităţile cu copiii de la Jilava, aici.

Maica Siluana despre: relația dintre mamă și copil, bătaie și educația copilului

Are Biserica o parere despre relatia dintre mama si copil, despre bataie si despre educatia copilului? Am intrebat-o pe Maica Siluana, Stareta Manastirii Sfantul Siluan Athonitul din Iasi.

Maica Siluana este Coordonator al Centrului de Formare si Consiliere „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" si Stareta Manastirii Sfantul Siluan Athonitul din Iasi. Maica ofera consiliere online pe site-ul Centrului prin Seminarul Duhovnicesc „Sa ne vindecam iertand" si raspunsuri la intrebarile care-i sunt adresate pe site. Este autor a 10 carti si membru fondator al Scolii Varlaam Mitropolitul, patronata de Mitropolia Moldovei si Bucovinei si de 2 ani este implicata in proiectul „Scoala Parintilor" in cadrul fundatiei cu acelasi nume. 

1. Daca ar fi sa alegeti trei calitati obligatorii pe care trebuie sa le aiba o mama, care ar fi acestea?
O prima calitate necesara unei mame, cred ca este sa fie credincioasa, in sensul de a trai credinta in Dumnezeu, cat mai profund si mai practic cu putinta. Aceasta calitate o va ajuta sa fie constienta de sensul vietii omului pe pamant si sa-i creasca pe copiii ei in armonie cu acest sens, care depaseste cerintele vietii ca supravietuire sau vietuire.
O a doua calitate necesara o consider a fi dragostea, ca daruire constienta si libera de sine.
Iar a treia, dar nu ultima, cred ca este responsabilitatea, capacitatea de a-si asuma consecintele oricarui gest, cuvant sau gand. Nu ma refer la responsabilitatea ca „socoteala" pe care va trebui sa o dau pentru fiecare alegere. Ci ca asumare, in vederea continuarii vietii in plinatatea sensului pe care i-l dam, liber si constient. Astfel, nici un eveniment exterior n-o va putea impiedica sa fie o mama buna, atat omeneste, cat si duhovniceste. 

2. Cum vede Biserica relatia dintre mama si copil? Cat de importanta este comunicarea dintre copil si parinte?
In Biserica, relatia dintre mama si copil este o relatie de iubire cu iubirea lui Hristos in Duhul Sfant. Acesta este o realitate ontologica si nu circumstantiala. Trairea si implinirea ei in viata concreta a fiecarei persoane sunt mai aproape sau mai departe de desavarsire, in functie de putinta si bunavointa fiecaruia. pentru ca si mama da, efectiv, din viata sa, copilului. Ea se da pe sine ca hrana pentru mentinerea in viata si crestere. Mai intai, in pantece, isi da propriul sange ca hrana; apoi, dupa nastere, ofera laptele produs in sanul vietii sale. Iar dupa intarcare, isi da ca hrana zilele sale. Numai o mama poate sa spuna despre copilul sau ca „i-a mancat zilele". Un tata se plange de obicei ca i se „mananca banii"!
In Biserica, o mama este constienta ca a nascut si creste la sanul sau un fiu al Lui Dumnezeu. Pentru ca fiecare om primeste prin Botez puterea sa „se faca fiu al lui Dumnezeu dupa har" in Fiul Cel Unul Nascut. De contributia mamei depinde, in primul rand, realizarea spirituala a omului.
Apoi, in Biserica, o mama nu este privita niciodata in mod separat de tatal copilului. Ei sunt una si aceasta unitate a lor este vie in copil, chiar daca relatia lor se poate destrama, omeneste vorbind. Nimeni nu va mai desparti, in sangele si mostenirile copilului, „partea" mamei de cea a tatalui.
Pentru familia crestina, comunicarea dintre copil si parinti este strans legata de comunicarea cu Dumnezeu in Biserica. Numai in Biserica primeste fiecare energiile necreate, dumnezeiesti, care vindeca neputintele omenesti generatoare de traume si de nefericire.
Grija si oferta Bisericii, pentru cine are ochi sa vada, urmareste sa il scoata pe om din relatiile bazate pe reciprocitate si administrate de „un pilot automat". Acest "pilot automat" al nostru, comandat de tipare emotionale si de scheme psihologice pe care le-am dobandit de nevoie, odata cu invatarea necesara supravietuirii. Harul il face pe om liber si capabil sa iubeasca in mod constient si jertfelnic. 

3. Cum vede Biserica educatia copilului? Care este mai importanta: educatia spirituala, cea emotionala sau cea intelectuala?
In Biserica, omul este vazut si cinstit ca intreg. Iar educatia presupune ingrijirea si cultivarea tuturor dimensiunilor si lucrarilor persoanei umane. Educatia spirituala inseamna ridicarea componentelor afective si intelectuale ale omului la rangul lor cel adevarat. Nu exista in Biserica o spiritualitate abstracta, fara trup, simtire, minte si inima. Centrul spiritual al omului, inima in sensul biblic al cuvantului, uneste toate puterile si lucrarile omului si le spiritualizeaza, le induhovniceste prin lucrarea Duhului Sfant. Educatia copilului in Biserica inseamna de fapt ridicarea lui din starea de „animal rational", la starea de om deplin, de fiinta spirituala.
Sa nu va speriati de aceste cuvinte si nici de constatarile pe care le faceti privind in jurul vostru. Sa nu facem din neputinta crestinului actual, masura lucrarii Bisericii. 

4. Ce trebuie sa faca o mama daca are un copil dificil? Poate sa il pedepseasca? Daca da, cum?
In primul rand, o mama care are un copil dificil are nevoie sa se oglindeasca, sa se vada pe sine in copilul ei, in comportamentul acestuia. Si tatal la fel. Ce face copilul este ceea ce a invatat, in primul rand de la mama sa. Dar nu prin cuvintele mamei, ci prin continuturile mintii si sufletului ei, transmise direct si viu copilului, inca din momentul conceperii.
Daca mama va alege sa-si vindece ranile emotionale cu harul lui Dumnezeu, copilul se va schimba. Altfel, bolile ei ascunse vor fi duse mai departe si manifestate de copil si, apoi, de nepoti.
In privinta pedepselor, ele sunt necesare atunci cand sunt ceea ce arata insusi cuvantul la originea lui: pedagogie. O pedeapsa eficienta este o forma speciala de dragoste. 

5. Ce parere are Biserica despre abuzurile asupra copiilor? Este vreodata bataia "rupta din rai", cum se spune in popor?
Da, da! Bataia e rupta din rai, adica este despartita, prin rupere, de iubirea si respectul care caracterizau relatiile umane, inainte de caderea protoparintilor nostri. Iar iluzia ca bataia ar putea naste iubire este o forma ascunsa a criminalitatii umane. Bataia, in acest sens, este crescuta din iadul din inimile oamenilor.
Daca in Sfanta Scriptura si in Biserica se vorbeste despre pedeapsa corporala, despre bataie ca mijloc de educatie, este in sensul de a-i produce copilului o experienta dureroasa, care sa il ajute sa evite una ucigatoare. Cineva dadea un exemplu: nu-i poti explica unui copilas ca este periculos sa umble la prizele electrice, pentru ca nu are structurile neuronale necesare intelegerii. O durere produsa de lovirea peste mana care se duce la priza, poate fi asociata cu priza care va deveni periculoasa. Totul este ca acest copil sa simta dragostea parintilor in momentul acela si nu frica, ura sau mania...
Biserica priveste orice abuz ca pe un pacat grav si ofera remedii atat victimei, cat si abuzatorului. Din pacate, in epoca postmoderna, limbajul folosit de Biserica nu mai ajunge la sufletul omului format in mentalitatea seculara. Aici este inca mult de lucru, desi s-au facut pasi importanti spre a iesi in intampinarea omului, cu nevoile si durerile lui, specifice vremii actuale. O cunoastere adecvata a acestor pasi va aduce un mare ajutor tuturor parintilor si educatorilor onesti si dedicati. 

6. Cum sa procedeze o mama pentru a-i insufla copilului dragostea de Dumnezeu? Sa-L iubesca ea insasi pe Dumnezeul Cel Viu, prezent si lucrator, in Biserica si in viata sa. 

7. Ce sa ii raspundem unui copil de 3-4 ani care ne intreaba cine este Dumnezeu?
Mai intai sa-l lasam pe copil sa mearga la Domnul asa cum ni se ofera El in Biserica, inca dinainte de a fi conceput! Relatia dintre Dumnezeu si copil este nemijlocita si vie. Daca vom proceda asa, vom avea mare folos sa-l intrebam noi pe copil cine este Dumnezeu. Vom fi uimiti de raspunsurile lui, iar din acea uimire vom afla si noi mai multe despre Dumnezeu. 

8. De la ce varsta putem duce copilul la Biserica si care ar fi cele mai importante motive pentru a face asta?
Cum am mai spus, dinainte de a-l concepe. Copiii sunt prezenti in viata parintilor normali mai intai prin dorirea lor. Aceasta dorire sa fie traita in Biserica. Apoi, samanta parintilor sa fie plina de harul lui Dumnezeu, pe care parintii il primesc prin sfintele Taine si il pastreaza, si care lucreaza prin rugaciunea si prin viata lor, in credinta.
Apoi, copilul va creste in pantecele mamei in Biserica. Va beneficia de harul si iubirea lui Dumnezeu, prin mama sa, si in prezenta tatalui, iubitoare si protectoare. Dupa nastere, va beneficia de darurile lui Dumnezeu in mod personal, dintre care Cele mai mari sunt Botezul, Mirungerea si Sfanta Impartasanie. Botezul este nasterea sa in Imparatia lui Dumnezeu, Mirungerea este dobandirea Duhului Sfant „Datatorul de Vaita Sfanta", iar Impartasania este hrana cea cereasca.
Care este motivul pentru a face toate acestea? Dobandirea fericirii copilului, care nu este posibila in viata „lumii acesteia". Pentru crestin, viata aceasta este doar o pregatire pentru viata adevarata, care este viata vesnica. Si viata vesnica, totuna cu viata fericita, incepe aici, in viata pamanteasca altoita pe Viata Care este Dumnezeu.
Acum participam la bunatatile cele ceresti, le pregustam, asa cum pruncul din pantecele matern participa la viata de dupa nastere. Tot mai multi experti care studiaza calitatea vietii omului, dovedesc stiintific importanta experientelor intrauterine ale copilului in „destinul" sau viitor. Tot asa, viata actuala a omului in Biserica este decisiva pentru calitatea vietii vesnice.
Iar daca nu l-am dus pe copil in acest fel la Biserica, putem sa punem inceput bun in orice moment al vietii lui. Va fi mai greu, pentru ca i s-au format depinderi de vietuire doar in dimensiunile sale bio-psiho-sociale, dar nu va fi imposibil. Pentru ca omul are in adancul sau ceva care il leaga si il cheama la Viata cea adevarata, care este viata cu si in Dumnezeu. Acest ceva se afla in om inca de la facerea lui si nicio vicisitudine nu-l va distruge. Este ceea ce Revelatia numeste darul de a fi "dupa chipul lui Dumnezeu". Acest dar este lucrator si nu il lasa pe om sa-si afle liniste, pana ce nu-i aude glasul! 

9. De ce este atat de important botezul in viata copilului nostru? La cat timp de la nastere trebuie botezat bebelusul? Care sunt cele mai importante traditii care trebuie respectate in acest sens?
Botezul este nasterea omului in Hristos, este restabilirea legaturii ontologice cu Dumnezeu, prin harul sfintitor. Omul nebotezat, omul cazut, cum il numim in teologia noastra, a ramas in legatura de har cu Dumnezeu, la fel ca orice alta faptura adusa de Dumnezeu la existenta. El beneficiaza astfel de mentinerea in existenta, de purtarea de grija a lui Dumnezeu, numita Pronie. Beneficiaza in continuare de ajutor si calauzire, pentru a cauta revenirea la Viata pe care a pierdut-o, atunci cand a renuntat la harul special daruit lui de Dumnezeu. Si anume, harul sfintitor, harul necesar lucrarii asemanarii cu Dumnezeu.
Biserica ofera familiei invatatura necesara si corecta privind Botezul pruncilor, care sunt priviti ca persoane umane, si nu ca anexe ale parintilor. 

10. Ce sfaturi puteti oferi mamicilor Qbebe pentru a se bucura de un copil cu frica de Dumnezeu, care isi respecta parintii si lumea ce il inconjoara? Cum pot ele sa isi fereasca micutul de relele ce il inconjoara?
Dragi mamici,
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si tot restul dorit de voi se va adauga voua. Acest cuvant este chiar fagaduinta lui Dumnezeu, Care S-a facut om ca sa ne faca pe noi dumnezei, cu harul Sau.
Straduiti-va sa intelegeti aceasta chemare-fagaduinta si sa o urmati, pornind de acolo de unde va aflati acum si veti cunoaste bucuria dupa care tanjeste inima voastra. Si nimeni si nimic nu va putea lua de la voi aceasta bucurie. Eu am facut asa, iar acum traiesc aceasta bucurie, oricare ar fi evenimentele sau conditiile exterioare.
Bucurie sfanta si pace inimilor voastre in iubirea lui Dumnezeu! 

(interviu realizat de Psiholog Eva Pirosca, Qbebe)