Să receptăm Creația – o carte-îndemn

„Cartea aceasta minunată ne propune să (re)învățăm să receptăm Creația, în întreaga ei complexitate, și să le-o descoperim și copiilor noștri...” – spune părintele Sorin Mihalache, în recomandarea sa.
Într-adevăr o carte minunată, ilustrată cu mult har, care ne îndeamnă să privim Frumosul, să ne afundăm în natură, să respirăm joaca... și să trăim asta împreună cu copiii.

„Dragii mei părinți,
Căminul nostru e plin de căldură și minunat.
Voi, mami și tati,
reprezentați toată frumusețea și viața acestui cămin.
Dar între pereții casei noastre nu pot privi cerul înalt,
nici aduna aerul curat și înmiresmat de afară.
Nici cântecul tainic,
cu mii și mii de sunete ale naturii,
nu-mi poate colinda inima când stau în casă.”
(fragment din scrisoarea cu care se încheie cartea Cea mai frumoasă)

Autorii cărții sunt două mămici preocupate de sporirea Frumosului în sufletele copiilor: Amalia Dragne (text) și Maria Constantinescu (ilustrații).
Cartea „Cea mai frumoasă” poate fi comandată din diverse librării (fizice sau virtuale). Direct pe site-ul Editurii Agaton, o găsiți aici: Cea mai frumoasă.

Cât de important este aspectul exterior?

Societatea actuală promovează o imagine idealizată şi sexualizată a femeii - cât mai slabă, fără defecte, cu imagini editate în programe sofisticate.
Promovarea excesivă a acestei imagini idealizate îi supune pe copiii noştri la o presiune incredibilă în ceea ce priveşte felul în care arată.

 “Acest mediu ne invata copiii sa se pretuiasca in functie de numarul de like-uri pe care le primesc si de genul de comentarii pe care le primesc”, explica Meaghan Ramsey.

Mai multe despre această problemă, în materialul de mai jos:

Pune-ţi TU mai întâi masca de oxigen!

Învaţă să-ţi asculţi copilul. Limbajele copilăriei

Copiii au mai multe limbaje şi e bine să ţineţi cont de limbajul în care copilul vă vorbeşte. Există limbajul cuvântului, prin care vorbeşte el de obicei. Dar în afară de acest limbaj mai este un limbaj simbolic. Bolile, de exemplu. Sunt copii care se îmbolnăvesc frecvent. Era un copil care făcea otită permanent. Abia se vindeca şi iar se îmbolnăvea. În familia lui părinţii se certau foarte des. Şi fiindcă el nu mai dorea să audă certurile din familie, se îmbolnăvea de urechi. Acesta este un limbaj. În acest caz ,degeaba părinţii îl duc la doctor să se vindece, el se va îmbolnăvi mereu. Pentru că el de fapt vrea să le spună ceva: că pe el îl doare felul în care se poartă părinţii lui.

În afară de limbajul acesta simbolic mai este şi un limbaj imaginar. Vine copilul şi vă spune: „Mami, sub pat la mine e un crocodil!”. Şi mama de obicei crede că el vorbeşte un limbaj normal. Şi spune: „Mamă, hai să vezi, sub pat nu e nimic!”. Se duce, îi ridică cuvertura, şi sub pat nu e nimic. Dar copilul nu se va simţi ascultat, fiindcă el de fapt vrea să spună ceva. Şi atunci mama merge pe fir, intră în imaginar, şi îl întreabă: „Şi dacă ar fi un crocodil sub pat, ce s-ar putea întâmpla?” „Păi ar putea să mă muşte de picior.” „Şi dacă te muşcă de picior, ce s-ar putea întâmpla?” „Ajung la spital.” „Şi dacă ajungi la spital ce se întâmplă?” „Păi am să mor!” De fapt copilul se temea de moarte, fiindcă abia îi murise bunicul. Şi el nu ştia să spună asta altfel, de aceea a inventat crocodilul.

Maica Sofronia Rădulescu

Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 - iulie 2010

Beneficiile educaţiei muzicale

 Educaţia muzicală timpurie, familarizarea copiilor cu muzica de calitate - are efecte foarte importante. Un articol în aces sens, apărut pe Itsy Bitsy:

Copiii si muzica

De-a lungul timpului, muzica a fost intotdeauna un element important in dezvoltarea omului. Arheologii au descoperit instrumente muzicale care dateaza inca din Antichitate, precum fluiere cioplite din oase. Muzica ii apropie pe oameni si depaseste barierele limbajului sau a conventiilor sociale. in unele cazuri, muzica reprezinta chiar o forma de terapie.
In ceea ce priveste copilul, cercetatorii au descoperit o imbunatatire considerabila a micutilor care au parte de o educatie muzicala. Sunt dezvoltate atat intelectul – note mai bune la scoala – cat si latura afectiva – un comportament social mai bun.
Psihologul Howard Gardner sustine ca oamenii au mai multe tipuri de inteligente: logica, lingvistica, interpersonala. Gardner este de parere ca inteligenta muzicala are o importanta egala cu cele mentionate.

Importanta muzicii in viata copilului
In primul rand, muzica ii ajuta pe copiii foarte mici sa isi dezvolte limbajul. Cantecele cu versuri simple si repetitive si o linie melodica usor de retinut contribuie la imbunatatirea abilitatilor de a forma si rosti cuvinte ale micutilor si a capacitatii de ascultare a copiilor.
De asemenea, copiii recunosc sunete, ritmuri si intonatii dinainte sa poata vorbi. Astfel, melodiile ritmate, in care cei mici sunt indemnati sa bata din palme, sunt indicate pentru progresul lor.
Banuiesc ca multi dintre voi au auzit prin familie sau de la prieteni: „Pune-i copilului Mozart ca sa creasca destept”. Cu totii, fie ca stiu fie ca nu, se refera la Efectul Mozart, teoria conform careia muzica clasica are un efect relaxant asupra creierului.
Studiul a fost initiat de psihologul Frances Rauscher si fizicianul Gordon Shaw. Ei au demonstrat ca prescolarii care au avut parte de educatie muzicala – au invatat sa cante la un instrument sau au cantat intr-un cor – au obtinut note mai mari la teste care masurau rationamentul, iar mai tarziu au reusit sa inteleaga mai usor concepte matematice si stiintifice.
Muzica are si un rol educativ. Cu ajutorul unor cantecele simple, copiii pot retine diferite activitati precum spalatul pe maini sau ora de culcare.
insa tineti minte! Muzica nu trebuie sa fie o corvoada. Faceti ca lectiile de pian sa fie un moment pe care cei mici il asteapta cu nerabdare. Nu ii lasati sa se descurajeze atunci cand ii dor degetele de la corzile de chitara. Sunt diferite moduri in care puteti sa ii apropiati pe micuti de universul muzical.
In timp ce se joaca, puneti muzica pe fundal.
Incurajati-i sa se miste pe ritmul melodiilor, sa bata din palme si din picioare.
Dezvoltati-le creativitatea: schimbati impreuna versurile de la cantece cunoscute.
Faceti exercitii de desen pe muzica. Astfel, copilul isi va exprima in mod artistic sentimentele generate de sunete.

Copiii instrumentisti
Pianistul Jose Antonio Abreu a fondat in Venezuela, in 1975, programul educational de muzica El Sistema. Proiectul are in vedere grupurile sociale vulnerabile sau in pericol. El Sistema este o institutie finantata de stat, care se ocupa de orchestrele de tineri din Venezuela si ofera programe de pregatire muzicala pentru cei mici.
Jose Antonio Abreu a observat ca efectele acestui program sunt resimtite in trei sfere: cea personala/ sociala, cea familiala si cea comunitara. Dar, precum veti vedea, consecintele descrise mai jos nu se reduc doar la societatea din Venezuela, ci pot fi intalnite in cazul oricarui copil care canta intr-un grup – orchestral sau coral.
in sfera personala/ sociala, copiii din grupuri muzicale isi dezvolta partea intelectuala si emotionala. Cei mici dobandesc principii de responsabilitate si angajament, generozitate si dedicare. Fiecare contribuie la realizarea unor obiective colective.
Toate aceste aspecte ii ajuta pe tineri in dezvoltarea personalitatii si a increderii in sine. De asemenea, punctualitatea, responsabilitatea si perseverenta sunt elemente ce contribuie foarte mult pe plan scolar.
in sfera familiala, copiii au nevoie de sprijinul parintilor. Micutul devine un model pentru parinti si incearca sa se perfectioneze. Copiii din familii nevoiase, in fata succesului si a admiratiei din partea adultilor, sunt incurajati sa isi dezvolte noi obiective si sa evolueze. Micutii sunt condusi de speranta pentru conditii sociale si economice mai bune pentru ei si familiile lor.
in sfera comunitatii, muzica serveste la realizarea spatiilor de cultura, la imbogatirea spirituala si la desavarsirea omului.

Terapia prin muzica
O alta functie foarte importanta a muzicii este cea terapeutica. De la o simpla activitate linistitoare, pana la vindecari fizice si psihice, muzica indeplineste diferite roluri.
in ceea ce priveste psihicul, melodiile reprezinta o cale excelenta de a ajuta copiii cu autism si persoanele care se lupta cu stres, anxietate sau depresie. Acest lucru este posibil datorita faptului ca muzica pune in functiune intregul creier, cu abilitatile motorii, senzoriale si intelectuale.
De exemplu, copiii care sufera de autism nu prea intra in activitati sociale obisnuite. Astfel, muzica le ofera o oportunitate de a se exprima. Cantecele devin pentru micuti o cale de a da curs liber emotiilor si de a se elibera de sentimente negative.
Terapia prin muzica este folosita si in cazul persoanelor care sufera fizic. Adesea, spitalele organizeaza sedinte cu terapeuti pentru pacienti. De exemplu, cei care au fost afectati de cancer apeleaza la muzica pentru a face fata stresului, tensiunii si durerii.
De obicei, muzica terapeutica include atat o parte vocala, cat si una instrumentala. Alaturi de specialisti, copiii invata sa cante, sa realizeze melodii si, astfel, sa nu se mai concentreze pe durere. Chiar si nou-nascutii sunt ajutati de cantece; muzica ii ajuta sa isi dezvolte si sa isi foloseasca simturile – vazul, auzul, simtul tactil etc.

Concluzie
Muzica este esentiala pentru evolutia copiilor. Cantecele ii sensibilizeaza pe micuti si le ofera anumite valori care ar putea fi dobandite cu greu in alte conditii. De la dezvoltarea psihica, pana la calmarea fizica, muzica reprezinta o parte esentiala a vietii.
incercati sa creati un mediu muzical pentru micuti de cat mai curand. Nimeni nu spune ca trebuie sa devina artist. Tot ce veti face va fi sa contribuiti la cresterea emotionala a micutilor vostri.

Pedepsele: Poţi să fii drept cu copilul tău?

Poţi să fii drept cu copilul tău? Nu are importanţă dacă un tată îşi pedepseşte copilul. Dar să-l pedepsească în aşa fel încât copilul să poată spune în sinea lui: „M-a pedepsit pe drept!" Nu are importanţă prea mare dacă vorbim cu asprime copilului la nevoie, dar să vorbim în aşa fel încât copilul să poată spune în sinea lui: „Aşa îmi trebuie!" Chiar dacă nu o spune cu glas tare, să o spună în sinea lui. Poate să nu aibă curajul să o spună cu glas tare, dar are mare importanţă s-o spună în adâncul sufletului lui.

Să-mi permiteţi să aduc în discuţie un exemplu, pe care s-ar putea ca unii dintre dumneavoastră să nu-l fi auzit. Un tată îşi duce la spital copilul căruia trebuia să-i facă o operaţie. Văzând doctorii, copilul începe să se teamă, să plângă şi să ceară tatălui să-l ducă acasă: „De ce m-ai adus aici, nu ţi-e milă de mine, nu mă iubeşti!" Tatăl, desigur, îl lasă la spital, chiar dacă copilul suferă foarte mult. Când se va face bine este imposibil ca acesta să spună că tatăl lui a procedat aşa pentru că nu l-a iubit. Este imposibil! Copilul înţelege. „M-au dus la operaţie, m-a durut, dar trebuia să mă ducă!". Într-un astfel de caz nu poate rămâne în sufletul copilului sentimentul că tatăl l-a nedreptăţit, că nu l-a iubit atât cât trebuia. Ori de câte ori este pedepsit un copil, dacă în sufletul lui se naşte acest sentiment, că părinţii nu l-au  nedreptățit, ci l-au pedepsit pentru binele lui şi din dragoste, atunci poate fi pedepsit fără teamă. Altfel, copilul va fi într-un război permanent cu părinţii.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos,  

Părinți și copii – Despre educația copiilor, vol. I, Editura Bizantină, p. 135)

Cine sunt eu?

Pentru o dezvoltare completa, avem nevoie de putere interioara si de liniste sufleteasca. Un interviu cu Maica Siluana Vlad

Atat in jurul nostru, cat si in interiorul nostru suntem acaparati de zgomote si inecati in agitatie. Pentru o dezvoltare corecta, ca parinte si ca om in societate, este necesar sa ne gasim linistea, pacea si tacerea dinauntrul nostru.

A.T.: „Cine sunt eu?” este o intrebare la care se tot cauta raspunsuri. Se incearca raspunsuri de sute de ani, din partea celor mai mari autori din istorie.

Doar ca pare ca, acum, timpurile sunt atat de tulburatoare si tulburate, incat chiar nu prea mai stim cine suntem si ce am avea de facut ca sa primim liniste si pace, sa putem oferi blandete si iubire.

M.S.V.: Nu stim cine suntem si nici nu o sa aflam. Suntem o mare taina. Cautam un raspuns cu emisfera stanga a creierului, cea rationala, la o intrebare pusa de inima omului, de adancul sau. Ca om, am aceasta nevoie de a fi, de a ma simti ca sunt in identitatea mea, si nu de a-mi defini identitatea.

Va veni vremea cand fiecare va sti cine este pentru ca, atunci, chiar va fi cine este. Deocamdata, nu avem raspuns pentru ca nu suntem. Numai Dumnezeu este Cel ce este. Eu sunt cea care voi deveni. Sunt o realitate in devenire.

Aici este, in acelasi timp, si o taina abordabila. Adica: eu sunt cea care m-am nascut in 1944, in comuna Valcele. Eu sunt cea din clasa I, eu sunt cea din clasa a VII-a, eu sunt cea din anul I de facultate, eu sunt cea de acum 10 ani, eu sunt cea din clipa asta. Deci, eu sunt acel cineva care zice „eu sunt”.

Nu mai este aproape nicio legatura, nici fizica, nici chimica, intre mine si cea care eram la sase luni. Si totusi, in mine exista o permanenta care ma face sa spun despre mine „eu sunt”.

Cam acesta ar fi, sa zicem, firul de care ne putem agata in a ne accepta ca taina. Si vom afla mai multe dcat atat din intrebarea „Cine sunt eu pentru tine?”.

Eu pot sa spun o multime de lucruri despre mine (ce fac, cati ani am, pe la ce emisiuni am fost), dar nu stiu ce inseamna pentru tine asta. Cine sunt eu pentru tine?

Vom afla ca suntem cineva pentru altcineva. Si, daca suntem atat de nefericiti si de bulversati, este pentru ca noi nu suntem pentru altul, ci suntem pentru noi insine. Daca spun „eu” mereu, se creeaza aceasta structura psihologica in mine, care se da drept mine si de care este ca un cancer. Si atunci, ce voi face? Te voi impinge ca sa fiu eu. Am nevoie de tine numai daca ma confirm pe mine.

Ori, ca sa fiu eu, sa ma apropii de mine, este nevoie sa il aud pe cel ce ma cheama. Este important sa ma lepad de acest „eu” ce este facut din niste straturi.

Sunt specialisti in sufletul omenesc, psihologi si psihoterapeuti ce spun lucruri atat de adevarate despre om. La suprafata avem un „eu” protector ca sa acoperim „eu-ul” ranit. Iar acel „eu” autentic este ingropat pe undeva prin adancul sufletului nostru.

Mantuitorul ne spune sa ne lepadam de noi insine, adica de toate aceste protectii pe care ni le-am construit. Ne spunem sa ramanem vulnerabili si El ne va infiinta, adica ne va aduce la statutul si la dimensiunea de persoana.

Omul are aceasta dimensiune de subiect, de „cine”. Dar, este ca o intrebare, ca o posibilitate. O varianta este ca omul poate sa se determine si sa aiba tendinta sa se defineasca, rupandu-se de ce este el, alunecand spre starea de individ – „al meu”, „pentru mine”. Ma definesc prin statut, functie, roluri, ce am, ce fac.

Sau, in partea cealalta, catre „a fi persoana”, unde sunt numai pentru ca sunt in relatie cu tine, sunt pentru tine, sunt cu tine, impreuna cu tine si nu impotriva ta.

Si atunci, gandeste-te cum arata viata omului traita pentru celalalt. Dar nu in sensul ca „iti fac pe plac ca sa ma placi” – sunt foarte multi care au impresia asta. Cam aici este jocul.

A.T.: Aici este jocul. Dar care este motivul pentru care multi dintre noi incearca sa obtina un statut, incearca sa afle cine sunt, obtinand bunuri materiale, recunoastere publica, copii care sa fie implinirea visurilor ca parinti (respectiv de nota 10, imbracat intr-un anume fel)? De ce simtim nevoia sa facem toate aceste lucruri? Si cum putem sa ne indepartam de ele?

M.S.V.: Fereasca Dumnezeu sa ne indepartam! Acestea sunt lucruri bune. Pentru ca asa ne-a facut Dumnezeu. Ne-a facut cineva, ne-a facut stapani peste tot Pamantul, ne-a zis sa ne inmultim si sa umplem Pamantul. Sunt darurile lui Dumnezeu si misiunea noastra pe lume.

Doar ca, le implinim prost. In loc sa vreau sa fiu stapanul Lumii, eu ma las stapanit de Lume. Si alerg dupa ce mi se da.

Primul pas pentru a ma vindeca este sa devin stapan pe putinul pe care il am deocamdata. Deocamdata, mie imi apartine trupul meu. Este necesar sa ma invat sa devin stapan peste trupul meu. Cand ii dau, ce ii dau, cum ii dau.

Apoi, ma concentrez sa devin stapan peste sufletul meu – dorintele mele, poftele mele etc.

Daca le administrez pe toate acestea bine, cu ajutorul lui Dumnezeu (pentru ca altfel nu pot), Dumnezeu zice „Peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune”. De aici incolo, incepe bucuria.

Deci, in clipa in care ai invatat sa iti stapanesti aceste porniri care te hartuiesc in toate felurile, poti sa stai de vorba cu sufletul tau.

Avem nevoie sa ascultam aceasta voce adanca si sa Il intrebam pe Dumnezeu cum ne implinim nevoia de a fi recunoscut. Ca sa nu ajungem pe cai laturalnice, care sunt niste fundaturi, niste caricaturi.

Dar sa nu ne amputam sufletul. Sa nu ne inchipuim ca a te duce la biserica si a te duce la Dumnezeu iti scoate organele poftitoare, iti ia dorintele. Ne orientam catre sursa, catre izvorul adevarat.

A.T.: Cum putem sa ne ascultam vocea aceea interioara? Pentru ca, uneori, de atata zgomot de fond, nu mai auzi vocea interioara.

M.S.V.: Si bine facem ca nu o auzim. Cine stie ce gargauni mai sunt pe acolo. (razand)

A.T.: (razand) Dar poate ca pierdem, pe langa gargauni, si semnele bune.

M.S.V.: Asa este. Ca sa putem sa ne ascultam pe noi, nu trebuie sa ajungem la vocea interioara, ci la tacerea interioara. Dumnezeu ne vorbeste in tacere. Sufletul nostru Ii vorbeste lui Dumnezeu in tacere. Ca sa putem sa ajungem la noi insine, trebuie sa ajungem la nucleul de tacere. (Si apoi, si gargaunii au ratiunea lor.)

Dar semnificatia este in acel camp de tacere care nu e nimic. Tacerea este mai speciala decat vorbirea. Pentru ca putem vorbi in desert, putem vorbi ca sa treaca vremea, dar nu putem sa tacem fara sens. In tacere este un sens care ne scapa.

Deci, avem nevoie sa trecem de frica aceea ingrozitoare. Pentru ca, din clipa in care intram inauntrul nostru, ne intampina o frica, o senzatie de gol, de harmalaie. Si atunci, dam drumul la televizor, ne inconjuram de zgomote, pentru a scapa de intalnirea aceea terifianta cu noi insine, asa cum suntem.

Acesta este semnul ca noi nu mai suntem in stare sa dorim sanatatea. Gandeste-te. Daca te duci la medic si afli ca ai o boala, ce faci? Incepi un tratament. Doresti sa te vindeci; in loc sa negi ca ai avea vreo problema si sa mori. Asa este si aici.

Suntem plini de harmalaie, de voci si asa mai departe. Ma duc la doctorul sufletului meu sa ma vindece. Puterea pe care o primesc prin harul de la Biserica, prin Sfintele Taine, ma ajuta sa strabat aceste vami ale vazduhului, din interiorul meu si sa ajung la tacere.

Daca omul ar tacea in fata lui Dumnezeu macar un sfert de ora din 24 de ore, viata lui ar fi cu totul alta.

A.T.: Cand este bine sa ne ducem copiii la biserica? De la ce varsta?

M.S.V.: Dintotdeauna. Ii ducem de cand sunt in burta mamei. Copiii nostri sunt in semintele, in celulele noastre. Daca noi mergem la biserica, merg si celulele noastre. Creste in burtica, creste si in biserica. Se naste, este in biserica.

Este absolut vital pentru copil sa il primeasca pe Dumnezeu, sa se impartaseasca de Dumnezeu inca din burtica mamei.

A.T.: De cand este bine sa spovedim un copil? De la ce varsta?

M.S.V.: Nu il spovedim noi, il spovedeste Parintele. Varsta pentru spovedanie este la 7 ani, cand se creeaza structurile cerebrale care fac ca viata sa fie responsabila. Pana atunci, copilul nu este responsabil de faptele lui, ci doar parintii sai.

A.T.: Postul si copiii? Copiii trebuie sa tina post inainte sa se spovedeasca?

M.S.V.: Nimeni nu tine post inainte sa se spovedeasca. Spovedania nu este legata de post, decat printr-o obisnuinta, printr-un obicei. Cand oamenii nu se mai spovedeau des, Biserica ii indemna ca o mama sa tina macar post.

Daca oamenii nu tin tot postul randuit de Biserica, atunci preotul poate sa le spuna sa tina macar trei zile post inainte de spovedanie sau impartasanie. Aici sunt multe lucruri care nu sunt intelese corect.

Copilul posteste impreuna cu parintii si cu intreaga familie, dupa putinta lui. Asa cum si oamenii postesc dupa putinta lor. Pana la 7 ani nu se pune problema sa nu manance carne, apoi branzeturi – pana la 12 ani. Nu mai stiu exact.

Dar copilul doreste sa posteasca, daca a trait intr-o familie cu post. Ii face placere sa posteasca si o simte ca pe o dragoste. Copilului ii place sa isi arate dragostea prin fapte. Am vazut la multi copii ca postul este un act de dragoste catre Dumnezeu. Ei simt ca Dumnezeu le daruieste ceva special.

A.T.: As vrea sa stiu daca legatura aceea cu tacerea din noi, ca parinti, poate fi construita daca ne ducem copiii la biserica din timp, prin crearea acestei legaturi dintre copil si Dumnezeu.

M.S.V.: Da, se poate. Sunt momente in Sfanta Liturghie cand se tace in biserica. Depinde si cum traieste comunitatea respectiva, depinde si de Parinte cum isi educa enoriasii. Sunt momente de tacere si copiii invata sa taca, invata sa se bucure.

Apoi, mai este important sa invatam ca si acasa copilul are nevoie sa taca; si la scoala. Parintii pot face din asta un joc: intorc o clepsidra si, pana se scurge nisipul, stabilesc un moment de tacere.

De asemenea, copilul are nevoie sa invete sa se uimeasca, sa se minuneze. Se zice ca cea mai profunda tacere este „de iti sta mintea in loc”. Sa ii invatam pe copii sa le „stea mintea in loc cat mai des”. Ori, noi le punem mintea in vartej – le punem jocuri pe calculator, desene animate – ca sa scapam de ei.

Sunt o multime de modalitati simple de a trai in tacere, de a ajunge la liniste si pace si, in acest fel, de a te ajuta sa traiesti si momentele de indoiala.

Este foarte important sa ne invatam copiii ca indoiala face parte din viata noastra; la fel si frica. Si sa le ascultam temerile, nu sa ii injosim pentru ca le este frica.

Uneori asigurarile de genul „nu o sa te doara” sunt false. Copilul este viu si trebuie sa treaca prin experiente reale. Altfel, el nu va mai avea incredere.

A.T.: Apropo de incredere, e bine ca un parinte sa isi marturiseasca indoielile, fricile si neputintele in fata copilului lui?

M.S.V.: Nu pana la a-l impovara, dar, cand sunt evidente, da, este necesar. De exemplu, daca parintele este incruntat sau trist, copilul se sperie. Daca parintii ii explica celui mic ce s-a intamplat, copilul va intelege. Daca ne ascundem emotiile, il invatam si pe copil sa minta.

Copilul are nevoie sa inteleaga ca tata si mama nu sunt perfecti, dar ca se pot perfectiona si ca se ofera lui Dumnezeu.

Daca nu ne marturisim fricile, copilul ajunge sa isi creada tatal zeu si, la prima greseala, s-a terminat cu orice incredere. Dar, daca te vede ca lupti cu slabiciuni, intelege adevarul.

Un interviu realizat de Adriana Titieni, în cadrul rubricii "Meditatii pentru parinti" de la Radio Itsy Bitsy. 

Anunţuri: Conferinta Ai copil ajunge la Brasov

Cu totii, fie adulti, fie copii, ne aflam intr-un mediu extrem de solicitant si stresant. Descopera cum poti fi mai disponibil la nevoile familiei tale, in conferinta „Ai copil. Invata sa fii parinte!” din Brasov.

Intalnirea are loc miercurea viitoare (22 mai), de la ora 18.30, la Sala de spectacole a Centrului Cultural Reduta. Conferinta este sustinuta de trainerul Sorin Mihalache, iar intrarea este libera.
Cu o tema numita „Mami, eu cresc! Tu ce faci? Invataturi despre atentie”, evenimentul iti va prezenta cum sa acorzi copilului tau atentia de care are nevoie pentru a creste sanatos si implinit.
Vei afla mai multe despre ce inseamna sa facem mai multe lucruri in acelasi timp, ce efecte are acest comportament si daca este benefic sau nu pentru relationarea cu cei mici.
De asemenea, vei intelege cum influenteaza lipsa de atentie a parintilor starea copiilor si cum se creeaza o relatie calduroasa si armonioasa intre parinti si copii.
In plus, sambata, 25 mai, esti invitat sa participi la Atelierul Experiental „Invataturi despre Atentie”, sustinut tot de Sorin Mihalache. Intalnirea se va desfasura pe parcursul intregii zile, de la 09.00 la 19.00, la Sala TP8 a Facultatii de Litere din Brasov.
Taxa de participare este de 150 de lei de persoana sau 200 de lei „Pachetul pentru doua persoane”. Inscrierile se fac fie prin e-mail, la adresa monica.bacila@gmail.com, fie prin telefon, la numarul 0725.437.404.
Sorin Mihalache este Asistent dr. la Centrul de Cercetare Interdisciplinara in Religie, Filosofie si Stiinta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. De asemenea, este trainer experimentat in Comunicare si Dezvoltare personala, formator atestat CNFPA, licentiat in matematica si teologie ortodoxa, master in teologie ortodoxa, fizica teoretica si psihologie.

Cum se imbecilizează copiii în şcoală

Tot din seria discursurilor anti-spălare pe creier prezentate de radio Itsy Bitsy, o prezentare realizată de Sir Ken Robinson.
Mi s-a părut o perspectivă profund creştină - copiii sunt dăruiţi de Domnul cu mulţi talanţi, iar noi cel mai adesea nu îi vedem sau îi forţăm să intre în matriţele pe care le visăm noi, ca să ne împlinim prin ei.
Împărţirea aceasta între academic şi non-academic este ucigătoare.

O altă realitate pe care o călcăm în picioare - succesul înseamnă colaborare, nu concurenţă. Suntem toţi membri ai aceluiaşi Trup, avem roluri diferite, ne completăm, după cum minunat ne-a creat Dumnezeu. Nu trebuie să ne dăm reciproc în cap pentru a ne face loc, dimpotrivă - împreună suntem mai puternici.

Iată un sumar realizat de Oana Anghel şi prezentarea:

"„Noi inca ne educam copiii la pachet. Ii trecem prin sistem pe grupe de varsta. […] E ca si cand cel mai important lucru despre ei este anul de fabricatie.” – Sir Ken Robinson


 Sistemul actual de invatamant este depasit. In scoala, copiii au rareori permisiunea de a fi creativi – referatele trebuie sa urmeze aceleasi idei, nu este loc de teorii diferite.

Iar daca elevii se plictisesc si nu mai sunt atenti la ore ii pedepsim sau spunem ca este ceva in neregula cu ei. Sa fie asta o abordare corecta?

In prezentarea de mai jos, Sir Ken Robinson, expert in educatie, explica ce este gresit la sistemul de invatamant actual. Copiii nu mai inteleg rostul scolii, mai ales atunci cand vad atatia oameni de succes, care nu au o educatie superioara.

Sistemul educational din prezent a fost conceput in perioada iluminismului, pentru a alfabetiza cat mai multi oameni, astfel incat sa fie mai eficienti, din punct de vedere economic.

Sir Ken Robinson comenteaza asupra efectelor educatiei standardizate asupra copiilor. Este cea mai buna metoda sa ii impartim pe clase dupa varsta? Oare nu le ingradim creativitatea cu materii care par invechite si inutile?"

Pentru limba română, selectaţi în loc de English 100% - Romanian 100% . Sub filmuleţ aveţi textul transcriptul în română.

*

Copiii şi televizorul/calculatorul

Emisiunea "Garantat 100%" - TVR1 - 31 martie 2013
Invitat: Virgiliu Gheorghe
Realizator: Cătălin Ştefănescu

*