sâmbătă, 11 mai 2013

Cine sunt eu?

Pentru o dezvoltare completa, avem nevoie de putere interioara si de liniste sufleteasca. Un interviu cu Maica Siluana Vlad

Atat in jurul nostru, cat si in interiorul nostru suntem acaparati de zgomote si inecati in agitatie. Pentru o dezvoltare corecta, ca parinte si ca om in societate, este necesar sa ne gasim linistea, pacea si tacerea dinauntrul nostru.

A.T.: „Cine sunt eu?” este o intrebare la care se tot cauta raspunsuri. Se incearca raspunsuri de sute de ani, din partea celor mai mari autori din istorie.
Doar ca pare ca, acum, timpurile sunt atat de tulburatoare si tulburate, incat chiar nu prea mai stim cine suntem si ce am avea de facut ca sa primim liniste si pace, sa putem oferi blandete si iubire.
M.S.V.: Nu stim cine suntem si nici nu o sa aflam. Suntem o mare taina. Cautam un raspuns cu emisfera stanga a creierului, cea rationala, la o intrebare pusa de inima omului, de adancul sau. Ca om, am aceasta nevoie de a fi, de a ma simti ca sunt in identitatea mea, si nu de a-mi defini identitatea.
Va veni vremea cand fiecare va sti cine este pentru ca, atunci, chiar va fi cine este. Deocamdata, nu avem raspuns pentru ca nu suntem. Numai Dumnezeu este Cel ce este. Eu sunt cea care voi deveni. Sunt o realitate in devenire.
Aici este, in acelasi timp, si o taina abordabila. Adica: eu sunt cea care m-am nascut in 1944, in comuna Valcele. Eu sunt cea din clasa I, eu sunt cea din clasa a VII-a, eu sunt cea din anul I de facultate, eu sunt cea de acum 10 ani, eu sunt cea din clipa asta. Deci, eu sunt acel cineva care zice „eu sunt”.
Nu mai este aproape nicio legatura, nici fizica, nici chimica, intre mine si cea care eram la sase luni. Si totusi, in mine exista o permanenta care ma face sa spun despre mine „eu sunt”.
Cam acesta ar fi, sa zicem, firul de care ne putem agata in a ne accepta ca taina. Si vom afla mai multe dcat atat din intrebarea „Cine sunt eu pentru tine?”.
Eu pot sa spun o multime de lucruri despre mine (ce fac, cati ani am, pe la ce emisiuni am fost), dar nu stiu ce inseamna pentru tine asta. Cine sunt eu pentru tine?
Vom afla ca suntem cineva pentru altcineva. Si, daca suntem atat de nefericiti si de bulversati, este pentru ca noi nu suntem pentru altul, ci suntem pentru noi insine. Daca spun „eu” mereu, se creeaza aceasta structura psihologica in mine, care se da drept mine si de care este ca un cancer. Si atunci, ce voi face? Te voi impinge ca sa fiu eu. Am nevoie de tine numai daca ma confirm pe mine.
Ori, ca sa fiu eu, sa ma apropii de mine, este nevoie sa il aud pe cel ce ma cheama. Este important sa ma lepad de acest „eu” ce este facut din niste straturi.
Sunt specialisti in sufletul omenesc, psihologi si psihoterapeuti ce spun lucruri atat de adevarate despre om. La suprafata avem un „eu” protector ca sa acoperim „eu-ul” ranit. Iar acel „eu” autentic este ingropat pe undeva prin adancul sufletului nostru.
Mantuitorul ne spune sa ne lepadam de noi insine, adica de toate aceste protectii pe care ni le-am construit. Ne spunem sa ramanem vulnerabili si El ne va infiinta, adica ne va aduce la statutul si la dimensiunea de persoana.
Omul are aceasta dimensiune de subiect, de „cine”. Dar, este ca o intrebare, ca o posibilitate. O varianta este ca omul poate sa se determine si sa aiba tendinta sa se defineasca, rupandu-se de ce este el, alunecand spre starea de individ – „al meu”, „pentru mine”. Ma definesc prin statut, functie, roluri, ce am, ce fac.
Sau, in partea cealalta, catre „a fi persoana”, unde sunt numai pentru ca sunt in relatie cu tine, sunt pentru tine, sunt cu tine, impreuna cu tine si nu impotriva ta.
Si atunci, gandeste-te cum arata viata omului traita pentru celalalt. Dar nu in sensul ca „iti fac pe plac ca sa ma placi” – sunt foarte multi care au impresia asta. Cam aici este jocul.

A.T.: Aici este jocul. Dar care este motivul pentru care multi dintre noi incearca sa obtina un statut, incearca sa afle cine sunt, obtinand bunuri materiale, recunoastere publica, copii care sa fie implinirea visurilor ca parinti (respectiv de nota 10, imbracat intr-un anume fel)? De ce simtim nevoia sa facem toate aceste lucruri? Si cum putem sa ne indepartam de ele?
M.S.V.: Fereasca Dumnezeu sa ne indepartam! Acestea sunt lucruri bune. Pentru ca asa ne-a facut Dumnezeu. Ne-a facut cineva, ne-a facut stapani peste tot Pamantul, ne-a zis sa ne inmultim si sa umplem Pamantul. Sunt darurile lui Dumnezeu si misiunea noastra pe lume.
Doar ca, le implinim prost. In loc sa vreau sa fiu stapanul Lumii, eu ma las stapanit de Lume. Si alerg dupa ce mi se da.
Primul pas pentru a ma vindeca este sa devin stapan pe putinul pe care il am deocamdata. Deocamdata, mie imi apartine trupul meu. Este necesar sa ma invat sa devin stapan peste trupul meu. Cand ii dau, ce ii dau, cum ii dau.
Apoi, ma concentrez sa devin stapan peste sufletul meu – dorintele mele, poftele mele etc.
Daca le administrez pe toate acestea bine, cu ajutorul lui Dumnezeu (pentru ca altfel nu pot), Dumnezeu zice „Peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune”. De aici incolo, incepe bucuria.
Deci, in clipa in care ai invatat sa iti stapanesti aceste porniri care te hartuiesc in toate felurile, poti sa stai de vorba cu sufletul tau.
Avem nevoie sa ascultam aceasta voce adanca si sa Il intrebam pe Dumnezeu cum ne implinim nevoia de a fi recunoscut. Ca sa nu ajungem pe cai laturalnice, care sunt niste fundaturi, niste caricaturi.
Dar sa nu ne amputam sufletul. Sa nu ne inchipuim ca a te duce la biserica si a te duce la Dumnezeu iti scoate organele poftitoare, iti ia dorintele. Ne orientam catre sursa, catre izvorul adevarat.

A.T.: Cum putem sa ne ascultam vocea aceea interioara? Pentru ca, uneori, de atata zgomot de fond, nu mai auzi vocea interioara.
M.S.V.: Si bine facem ca nu o auzim. Cine stie ce gargauni mai sunt pe acolo. (razand)

A.T.: (razand) Dar poate ca pierdem, pe langa gargauni, si semnele bune.
M.S.V.: Asa este. Ca sa putem sa ne ascultam pe noi, nu trebuie sa ajungem la vocea interioara, ci la tacerea interioara. Dumnezeu ne vorbeste in tacere. Sufletul nostru Ii vorbeste lui Dumnezeu in tacere. Ca sa putem sa ajungem la noi insine, trebuie sa ajungem la nucleul de tacere. (Si apoi, si gargaunii au ratiunea lor.)
Dar semnificatia este in acel camp de tacere care nu e nimic. Tacerea este mai speciala decat vorbirea. Pentru ca putem vorbi in desert, putem vorbi ca sa treaca vremea, dar nu putem sa tacem fara sens. In tacere este un sens care ne scapa.
Deci, avem nevoie sa trecem de frica aceea ingrozitoare. Pentru ca, din clipa in care intram inauntrul nostru, ne intampina o frica, o senzatie de gol, de harmalaie. Si atunci, dam drumul la televizor, ne inconjuram de zgomote, pentru a scapa de intalnirea aceea terifianta cu noi insine, asa cum suntem.
Acesta este semnul ca noi nu mai suntem in stare sa dorim sanatatea. Gandeste-te. Daca te duci la medic si afli ca ai o boala, ce faci? Incepi un tratament. Doresti sa te vindeci; in loc sa negi ca ai avea vreo problema si sa mori. Asa este si aici.
Suntem plini de harmalaie, de voci si asa mai departe. Ma duc la doctorul sufletului meu sa ma vindece. Puterea pe care o primesc prin harul de la Biserica, prin Sfintele Taine, ma ajuta sa strabat aceste vami ale vazduhului, din interiorul meu si sa ajung la tacere.
Daca omul ar tacea in fata lui Dumnezeu macar un sfert de ora din 24 de ore, viata lui ar fi cu totul alta.

A.T.: Cand este bine sa ne ducem copiii la biserica? De la ce varsta?
M.S.V.: Dintotdeauna. Ii ducem de cand sunt in burta mamei. Copiii nostri sunt in semintele, in celulele noastre. Daca noi mergem la biserica, merg si celulele noastre. Creste in burtica, creste si in biserica. Se naste, este in biserica.
Este absolut vital pentru copil sa il primeasca pe Dumnezeu, sa se impartaseasca de Dumnezeu inca din burtica mamei.

A.T.: De cand este bine sa spovedim un copil? De la ce varsta?
M.S.V.: Nu il spovedim noi, il spovedeste Parintele. Varsta pentru spovedanie este la 7 ani, cand se creeaza structurile cerebrale care fac ca viata sa fie responsabila. Pana atunci, copilul nu este responsabil de faptele lui, ci doar parintii sai.

A.T.: Postul si copiii? Copiii trebuie sa tina post inainte sa se spovedeasca?
M.S.V.: Nimeni nu tine post inainte sa se spovedeasca. Spovedania nu este legata de post, decat printr-o obisnuinta, printr-un obicei. Cand oamenii nu se mai spovedeau des, Biserica ii indemna ca o mama sa tina macar post.
Daca oamenii nu tin tot postul randuit de Biserica, atunci preotul poate sa le spuna sa tina macar trei zile post inainte de spovedanie sau impartasanie. Aici sunt multe lucruri care nu sunt intelese corect.
Copilul posteste impreuna cu parintii si cu intreaga familie, dupa putinta lui. Asa cum si oamenii postesc dupa putinta lor. Pana la 7 ani nu se pune problema sa nu manance carne, apoi branzeturi – pana la 12 ani. Nu mai stiu exact.
Dar copilul doreste sa posteasca, daca a trait intr-o familie cu post. Ii face placere sa posteasca si o simte ca pe o dragoste. Copilului ii place sa isi arate dragostea prin fapte. Am vazut la multi copii ca postul este un act de dragoste catre Dumnezeu. Ei simt ca Dumnezeu le daruieste ceva special.

A.T.: As vrea sa stiu daca legatura aceea cu tacerea din noi, ca parinti, poate fi construita daca ne ducem copiii la biserica din timp, prin crearea acestei legaturi dintre copil si Dumnezeu.
M.S.V.: Da, se poate. Sunt momente in Sfanta Liturghie cand se tace in biserica. Depinde si cum traieste comunitatea respectiva, depinde si de Parinte cum isi educa enoriasii. Sunt momente de tacere si copiii invata sa taca, invata sa se bucure.
Apoi, mai este important sa invatam ca si acasa copilul are nevoie sa taca; si la scoala. Parintii pot face din asta un joc: intorc o clepsidra si, pana se scurge nisipul, stabilesc un moment de tacere.
De asemenea, copilul are nevoie sa invete sa se uimeasca, sa se minuneze. Se zice ca cea mai profunda tacere este „de iti sta mintea in loc”. Sa ii invatam pe copii sa le „stea mintea in loc cat mai des”. Ori, noi le punem mintea in vartej – le punem jocuri pe calculator, desene animate – ca sa scapam de ei.
Sunt o multime de modalitati simple de a trai in tacere, de a ajunge la liniste si pace si, in acest fel, de a te ajuta sa traiesti si momentele de indoiala.
Este foarte important sa ne invatam copiii ca indoiala face parte din viata noastra; la fel si frica. Si sa le ascultam temerile, nu sa ii injosim pentru ca le este frica.
Uneori asigurarile de genul „nu o sa te doara” sunt false. Copilul este viu si trebuie sa treaca prin experiente reale. Altfel, el nu va mai avea incredere.

A.T.: Apropo de incredere, e bine ca un parinte sa isi marturiseasca indoielile, fricile si neputintele in fata copilului lui?
M.S.V.: Nu pana la a-l impovara, dar, cand sunt evidente, da, este necesar. De exemplu, daca parintele este incruntat sau trist, copilul se sperie. Daca parintii ii explica celui mic ce s-a intamplat, copilul va intelege. Daca ne ascundem emotiile, il invatam si pe copil sa minta.
Copilul are nevoie sa inteleaga ca tata si mama nu sunt perfecti, dar ca se pot perfectiona si ca se ofera lui Dumnezeu.
Daca nu ne marturisim fricile, copilul ajunge sa isi creada tatal zeu si, la prima greseala, s-a terminat cu orice incredere. Dar, daca te vede ca lupti cu slabiciuni, intelege adevarul.

Anunţuri: Conferinta Ai copil ajunge la Brasov


Conferinta Ai copil ajunge la Brasov

Cu totii, fie adulti, fie copii, ne aflam intr-un mediu extrem de solicitant si stresant. Descopera cum poti fi mai disponibil la nevoile familiei tale, in conferinta „Ai copil. Invata sa fii parinte!” din Brasov.



Intalnirea are loc miercurea viitoare (22 mai), de la ora 18.30, la Sala de spectacole a Centrului Cultural Reduta. Conferinta este sustinuta de trainerul Sorin Mihalache, iar intrarea este libera.
Cu o tema numita „Mami, eu cresc! Tu ce faci? Invataturi despre atentie”, evenimentul iti va prezenta cum sa acorzi copilului tau atentia de care are nevoie pentru a creste sanatos si implinit.
Vei afla mai multe despre ce inseamna sa facem mai multe lucruri in acelasi timp, ce efecte are acest comportament si daca este benefic sau nu pentru relationarea cu cei mici.
De asemenea, vei intelege cum influenteaza lipsa de atentie a parintilor starea copiilor si cum se creeaza o relatie calduroasa si armonioasa intre parinti si copii.
In plus, sambata, 25 mai, esti invitat sa participi la Atelierul Experiental „Invataturi despre Atentie”, sustinut tot de Sorin Mihalache. Intalnirea se va desfasura pe parcursul intregii zile, de la 09.00 la 19.00, la Sala TP8 a Facultatii de Litere din Brasov.
Taxa de participare este de 150 de lei de persoana sau 200 de lei „Pachetul pentru doua persoane”. Inscrierile se fac fie prin e-mail, la adresa monica.bacila@gmail.com, fie prin telefon, la numarul 0725.437.404.
Sorin Mihalache este Asistent dr. la Centrul de Cercetare Interdisciplinara in Religie, Filosofie si Stiinta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. De asemenea, este trainer experimentat in Comunicare si Dezvoltare personala, formator atestat CNFPA, licentiat in matematica si teologie ortodoxa, master in teologie ortodoxa, fizica teoretica si psihologie.